Pe scurt, de la Ziarist
REZUMAT AI- Inițiativa POWERSAT dezvoltă tehnologii pentru captarea undelor radio și a luminii infraroșii pentru a crește eficiența energetică a sateliților cu aproximativ 10%.
- Cercetătorii urmăresc să demonstreze transformarea microundelor în energie electrică până la sfârșitul anului 2026 și funcționarea în laborator până la sfârșitul anului 2027.
- Implementarea reală în zbor ar putea necesita până la 10 ani, conform estimărilor partenerilor de proiect.
Cercetătorii din cadrul proiectului POWERSAT, susținut de Consiliul European pentru Inovare, explorează utilizarea unor dispozitive numite rectene pentru a capta microundele care se propagă dincolo de țintele de comunicare stabilite. Potrivit sursei, aceste rectene de câțiva centimetri ar putea crește puterea electrică a unui satelit cu până la 10%. Această suplimentare de energie ar putea fi utilizată pentru instrumente cu consum redus, precum senzorii de monitorizare, fără a crește masa sau costul misiunii spațiale. Afshin Ziaei, coordonator de proiect la Thales Research, a menționat că obiectivul este utilizarea energiei care în mod normal se pierde în spațiu.
Captarea spectrului infraroșu
Pe lângă undele radio, echipa vizează și lumina infraroșie a soarelui, o componentă pe care panourile solare convenționale nu o pot utiliza eficient. Kristiaan Pelckmans, partener la POWERSAT, a declarat că această metodă ar putea atinge o eficiență de peste 80%, în comparație cu aproximativ 30% oferit de panourile solare tipice. Aceste antene minuscule sunt concepute să funcționeze alături de sistemele solare existente, nu să le înlocuiască.
Calendarul dezvoltării și implementării
Proiectul urmează un calendar de demonstrații tehnice. Spre sfârșitul anului 2026, cercetătorii urmăresc să demonstreze transformarea microundelor în energie electrică utilizabilă. Testarea funcționării metodei în laborator este programată pentru sfârșitul anului 2027. Cu toate acestea, utilizarea efectivă a tehnologiei în misiuni spațiale ar putea dura până la 10 ani, conform estimărilor lui Pelckmans, din cauza necesității de a asigura reziliența echipamentelor în mediul ostil al orbitei.

