Pe scurt, de la Ziarist
REZUMAT AI- Spotmedia prezintă cartea și concluzia istoricului Timothy W. Ryback: Hitler putea fi oprit la mai multe momente-cheie, iar ascensiunea sa nu a fost inevitabilă.
- Ryback arată că Hitler a prezentat rezultatele electorale incomplete drept mandat de conducere și a exploatat blocajele legislative pentru a delegitima democrația.
- În martie 1933, Reichstagul a adoptat Legea de abilitare, care i-a permis lui Hitler să guverneze practic fără control parlamentar și a deschis calea desființării Republicii de la Weimar.
Spotmedia prezintă, pe baza unui interviu publicat de The Atlantic cu istoricul Timothy W. Ryback, cartea „53 Days: How Hitler Dismantled a Democracy”. Volumul urmărește intervalul dintre 30 ianuarie 1933, când Adolf Hitler a fost numit cancelar al Germaniei, și 23 martie 1933, când Reichstagul a adoptat așa-numita Lege de abilitare. Potrivit relatării, legea i-a oferit lui Hitler puterea de a guverna practic fără control parlamentar și a deschis calea desființării Republicii de la Weimar. Ryback consideră că, pentru oamenii care trăiau evenimentele, rezultatul nu era predeterminat și că istoria pare inevitabilă numai privind-o retrospectiv.
Rezultate electorale și pretenții de putere
La alegerile parlamentare din iulie 1932, Partidul Nazist a obținut 37% din voturi, cel mai bun rezultat al lui Hitler într-un scrutin descris de istoric drept liber și deschis. Rezultatul nu reprezenta majoritatea absolută, dar Hitler l-a prezentat drept mandat de a conduce Germania, susține Ryback. Textul descrie această transformare a unui rezultat incomplet într-o pretenție la putere totală drept una dintre cheile succesului său. Hitler nu și-ar fi temperat mesajul pentru a atrage electoratul de centru, iar consilierii săi nu l-au convins să reducă intensitatea discursului antisemit.
Blocaje legislative folosite politic
Ryback afirmă că Hitler a contribuit în repetate rânduri la blocarea procesului legislativ și la paralizarea Reichstagului. Guvernul recurgea astfel tot mai mult la decrete executive, iar Hitler folosea disfuncționalitatea parlamentară drept argument împotriva democrației: dacă parlamentul nu putea adopta legi, sistemul ar fi fost defect, iar societatea ar trebui să accepte un lider care să îl înlocuiască. Mecanismul este prezentat de istoric ca o explicație a felului în care slăbiciunile democratice pot fi folosite pentru a delegitima întregul sistem.
Limite instituționale și alegeri din martie
Relatarea arată că Hitler se lovea încă de limite instituționale după numirea sa. În prima zi din funcție, a încercat să modifice legile electorale și să interzică Partidul Comunist, iar ministrul Apărării Werner von Blomberg i s-a opus planului de a chema armata împotriva unor revolte interne. Ryback amintește și faptul că președintele Paul von Hindenburg își schimbase deja trei cancelari înainte de Hitler și îl putea înlocui. Hitler îl contestase deja pe Hindenburg la alegerile prezidențiale din 1932, pierzând cu aproximativ șase milioane de voturi; tentativa sa de a contesta rezultatul în instanță, invocând fraudă și nereguli, fusese respinsă. În martie 1933, Ryback descrie alegerile parlamentare ca pe un referendum asupra administrației sale și numește victoria lui Hitler una copleșitoare. Spotmedia nu oferă procentul obținut, iar textul nu precizează data exactă a scrutinului.
